Am primit cadou un costum de baie roz :) pinky nu-i tocmai culoarea care ma innebuneste, dar trebuie sa recunosc, nu arata rau deloc. Si o data cu costumul de baie am primit si dorul de mare. marea aia albastra in care sa-ti doresti sa ramai scufundata de dimineata pana seara. Pescarusii cu sunetele lor curioase, apusul, cerul, zarea...si eu in mijlocul lor bucurandu-ma de fiecare briza. asta da vis frumos.
dar nu e timp de vise. nici loc de ele. realitatea ma tine de mana.
n-am luat examenul azi. de fapt nici nu l-am dat.
mai conteaza?
A ramas doar plimbarea pana la capatul Iasului cu Sorin, Cola zero, glucoza, cafea si Biomateriale avansate. Si sa nu uitam discutiile lungi, zambete triste sau ras in hohote. cateva ore de toceala obositoare, da astea nus e pun :D. Si pasarile de la ora 5 dimineata care faceau o panarama :))
eu tot cred ca nu era pupaza, Sorin. Era gugustiuc :P
Imi va fi dor de tine omule...de tine si de Irina. De discutiile lungi cu voi si de hazul de necaz.
Am o idee. HAI la MARE!!!
:)
03 iulie 2009
02 iulie 2009
cat imi beau cafeaua
Am descoperit un soi de 3 in 1 cu multivitamine: "cafeaua care iti da energie". Un soi de Red Bull cu gust si miros de cafea. Ce m-as bucura daca s-ar inventa ceva care sa iti spele creierul, sa scoti ca pe-un cui dar fara urme, cate o persoana din viata ta. Sa scoti amintiri, sa scoti greseli, rautati, esecuri. Oare asa am deveni mai fericiti?
A! Musai sa scoti regrete. Sentimente de vinovatie. False sentimente de vinovatie.
Am vazut mai de mult un film care aborda ideea asta: spalarea creierului. Oamenii mergeau acolo ca sa uite, de buna voie si nesiliti de nimeni.
Desi uitarea vine singura peste tine, o data cu anii. Doar ca nu vine atunci cand vrei tu, ca sa-ti fie mai usor. Eu mi-am facut o lista virtuala a situatiilor si oamenilor pe care imi doresc sa ii uit. Mai nou s-au mai adaugat cativa pe lista neagra, desi n-as fi crezut vreodata.
Amuzant e ca maine am examen, ultimul meu examen din prima mea facultate, mult, mult prea lunga pentru felul meu de a fi. Maine nu va mai fi la fel de amuzant cu siguranta, dar altceva vroiam sa zic. Am o bafta, ca aproape de fiecare data inaintea unui examen important sa se intample un lucru trist, care sa ma intoarca pe dos si sa nu ma pot concentra. Cineva ar putea spune ca se intampla asta din cauza ca latura mea emotionala este mult prea sensibila si dezvoltata. Asa o fi! Incerc sa o tai acum, sa devina mult prea putin dezvoltata! Pacat ca atunci cand pot sa imi testez latura emotionala la noile ei dimensiuni, nu mai am examene de dat :)
A! Musai sa scoti regrete. Sentimente de vinovatie. False sentimente de vinovatie.
Am vazut mai de mult un film care aborda ideea asta: spalarea creierului. Oamenii mergeau acolo ca sa uite, de buna voie si nesiliti de nimeni.
Desi uitarea vine singura peste tine, o data cu anii. Doar ca nu vine atunci cand vrei tu, ca sa-ti fie mai usor. Eu mi-am facut o lista virtuala a situatiilor si oamenilor pe care imi doresc sa ii uit. Mai nou s-au mai adaugat cativa pe lista neagra, desi n-as fi crezut vreodata.
Amuzant e ca maine am examen, ultimul meu examen din prima mea facultate, mult, mult prea lunga pentru felul meu de a fi. Maine nu va mai fi la fel de amuzant cu siguranta, dar altceva vroiam sa zic. Am o bafta, ca aproape de fiecare data inaintea unui examen important sa se intample un lucru trist, care sa ma intoarca pe dos si sa nu ma pot concentra. Cineva ar putea spune ca se intampla asta din cauza ca latura mea emotionala este mult prea sensibila si dezvoltata. Asa o fi! Incerc sa o tai acum, sa devina mult prea putin dezvoltata! Pacat ca atunci cand pot sa imi testez latura emotionala la noile ei dimensiuni, nu mai am examene de dat :)
partea doi
Lasand haosul cu treaba lui mintea mea s-a trezit interesata de multimea de oameni din Targul Cucului. Stiam ca e un cartier plin de tigani, chiar primul gand a fost ca s-au adunat sa bea ceva impreuna, sa joace o tabla. Dar cu cat eram
...mai aproape... vedeam expresia fetelor lor: femeile plangeau, unele boceau, barbatii priveau in gol socati de tragicul eveniment.
...mai aproape...un om cu o camera in mana (aceeasi camera cu care visam sa surprind haosul )...CRIMINALISTICA
...mai aproape...o lumanare intr-un borcan de zacusca ardea la capul...la capul MORTULUI
...mai aproape: de dupa boscheti se zarea un trup fara viata, zacand acolo in iarba sub privirile curioase/intrebatoare/indiferente/ingrozite/rasiste/arogante/intrigate etc. ale oamenilor. ma intreb privirea mea cum era?
Eu? Eu eram pe alta planeta...era ironic, era stupid, era ciudat, era nedrept.."Pe strada mea dupa ce ca domeneste haosul, dupa ce ca oameni cu lopeti in mana invart de zor pamantul fara voia mea...mai sus, un om zace mort. pe strada mea a murit un om. oameni mor in fiecare zi, dar nu-i vad eu. dar de ce azi? De ce l-am vazut eu? De ce acolo, impreuna cu lungul mormant care se intindea sapat pana in Piata Unirii?"
Eu mergeam sa-mi iau banii. Ironic iar, nu? Banii...Abia i-am asteptat. O tipa nervoasa, cu tensiunea crescuta de la canicula injura Iasul si multiplele banci care exista...banii. Si ea tot cu asta ramasese.
Omul vede mortul. ii pare rau. Face 3 pasi. Uita. Gandul ii zboara la bani. Tre sa ia. E happy. Tre sa ii dea. Nasol. Sau pur si simplu intarzie la servici ca aia si-au gasit moment sa sape santuri. La servici de unde vin banii... si cu mortul cum ramane? Nu-mi place ce gandesc, dar ne-am tampit. Toti. Sau aproape toti. Nu vreau sa jignesc pe nimeni. Dar daca era cineva drag mie? Daca eram eu acolo intinsa pe jos? Mai conta ceva? Nici macar haosul si transeele. Totul era scrum. Inutil. Desertaciune si goana dupa vant.
sunt cam intoarsa pe dos azi. dar am avut o revelatie. Nu o sa ma las schimbata de viata asta tampita si de societatea avara, mult prea avara, mult prea insensibila. spre casa am vazut macaralele, am constatat cat de sus inseamna 52 de metri (nu prea sus, parerea mea), am vazut doi porumbei (porumbei pe bune, deci :P) care se giugiuleau acolo sus pe cablul prin care trece electricitatea mea, mi-am facut blogul pentru ca e parte din mine si eu parte din el, mi-am facut planuri, planuri de evadare, fuga, goana...
Ma gandeam la renaturarea colagenului. Colagenul se denatureaza datorita anumitor factori cu care intra in contact mai mult timp (acizi si baze tari, temperatura ridicata), dar partea tare e ca daca inlaturi factorii aducatori de belele, colagenul poate reveni la forma initiala, prin renaturare si agregare. Si asta pentru ca nu uita ce a fost, pentru ca esenta ramane acolo undeva. Trebuie doar sa isi doreasca sa revina la forma aia frumoasa de helix major.
Asa si eu. Renaturarea mea urmeaza. Sper sa imi iasa.
...mai aproape... vedeam expresia fetelor lor: femeile plangeau, unele boceau, barbatii priveau in gol socati de tragicul eveniment.
...mai aproape...un om cu o camera in mana (aceeasi camera cu care visam sa surprind haosul )...CRIMINALISTICA
...mai aproape...o lumanare intr-un borcan de zacusca ardea la capul...la capul MORTULUI
...mai aproape: de dupa boscheti se zarea un trup fara viata, zacand acolo in iarba sub privirile curioase/intrebatoare/indiferente/ingrozite/rasiste/arogante/intrigate etc. ale oamenilor. ma intreb privirea mea cum era?
Eu? Eu eram pe alta planeta...era ironic, era stupid, era ciudat, era nedrept.."Pe strada mea dupa ce ca domeneste haosul, dupa ce ca oameni cu lopeti in mana invart de zor pamantul fara voia mea...mai sus, un om zace mort. pe strada mea a murit un om. oameni mor in fiecare zi, dar nu-i vad eu. dar de ce azi? De ce l-am vazut eu? De ce acolo, impreuna cu lungul mormant care se intindea sapat pana in Piata Unirii?"
Eu mergeam sa-mi iau banii. Ironic iar, nu? Banii...Abia i-am asteptat. O tipa nervoasa, cu tensiunea crescuta de la canicula injura Iasul si multiplele banci care exista...banii. Si ea tot cu asta ramasese.
Omul vede mortul. ii pare rau. Face 3 pasi. Uita. Gandul ii zboara la bani. Tre sa ia. E happy. Tre sa ii dea. Nasol. Sau pur si simplu intarzie la servici ca aia si-au gasit moment sa sape santuri. La servici de unde vin banii... si cu mortul cum ramane? Nu-mi place ce gandesc, dar ne-am tampit. Toti. Sau aproape toti. Nu vreau sa jignesc pe nimeni. Dar daca era cineva drag mie? Daca eram eu acolo intinsa pe jos? Mai conta ceva? Nici macar haosul si transeele. Totul era scrum. Inutil. Desertaciune si goana dupa vant.
sunt cam intoarsa pe dos azi. dar am avut o revelatie. Nu o sa ma las schimbata de viata asta tampita si de societatea avara, mult prea avara, mult prea insensibila. spre casa am vazut macaralele, am constatat cat de sus inseamna 52 de metri (nu prea sus, parerea mea), am vazut doi porumbei (porumbei pe bune, deci :P) care se giugiuleau acolo sus pe cablul prin care trece electricitatea mea, mi-am facut blogul pentru ca e parte din mine si eu parte din el, mi-am facut planuri, planuri de evadare, fuga, goana...
Ma gandeam la renaturarea colagenului. Colagenul se denatureaza datorita anumitor factori cu care intra in contact mai mult timp (acizi si baze tari, temperatura ridicata), dar partea tare e ca daca inlaturi factorii aducatori de belele, colagenul poate reveni la forma initiala, prin renaturare si agregare. Si asta pentru ca nu uita ce a fost, pentru ca esenta ramane acolo undeva. Trebuie doar sa isi doreasca sa revina la forma aia frumoasa de helix major.
Asa si eu. Renaturarea mea urmeaza. Sper sa imi iasa.
ca sa nu uit
...si ca sa i-o iau inainte Irinei, care vrea sa scrie despre aceeasi zi de azi, prefer sa scriu eu prima. o secunda! sa-mi adun ideile ca sa fiu un pic mai putin patetica decat am fost azi de dimineata pana la ora exacta 18:35...adica fix acum.
Ziua de azi a inceput ciudat. dubios. cum sa zic? desi nimic nu era ciudat la prima vedere, golul din stomacul meu si teama aia ca ceva iminent o sa se intample stateau sa strige in gura mare. stiti senzatia aia de lesin ca inaintea unui examen? sau poate seamana un pic si cu emotia revederii unui om pe care nu l-ai vazut de multa vreme si nu stii la ce sa te astepti, cum sa vorbesti, cum sa te porti...exact asa era cu mine. si nu am vrut sa-mi ascult premonitiile. stiam exact ce va urma. nu stiu de unde, nu stiu de ce, dar vedeam prin fata ochilor exact urmatoarele minute. Si asa au fost, cu o exactitate infricosatoare. Incep sa cred ca o mostenesc pe mama in ale premonitiilor si asta ma cam sperie. nu vreau sa stiu nimic din ce va fi, mai ales cand e vorba de ceva negativ. nu o sa insist pe partea asta ci pe cursul lucrurilor de-a lungul zilei.
Ravasita, dupa evenimentul cu pricina, premeditat as putea spune, dar necomis de mine, am cautat compania Irinei, ca de obicei. mergeam pe Cuza Voda si am remarcat forfota, nebunia oamenilor, a escavatoarelor care scoteau sinele vechi ca sa le inlocuiasca cu cele noi. Privelistea era cat sepoate de ciudata daca stau bine sa ma gandesc desi Irina imi spunea ca arata a transee, fix ca in timpul razboiului. Haosul domnea nestingherit...escavatoare, pamant...mult pamant care mirosea, sine, bucati de piatra, oameni care fumau si sapau, sau fumau si tipau, sau fumau si priveau la cate un escavator mai indraznet care incerca diverse manevre interzise. Era un spectacol trist al haosului si mergea mana-n mana cu haosul interior.
Imi imaginam ca niste omuleti cu veste verzi au inceput sapatul de transee in sufletul meu, si incep sa scoata tot ce-i pe-acolo. Si parca imi venea sa tip, sa ii rog: "Stati oameni buni!! Poate vreau sa mai pastrez cate ceva!! Poate mai e ceva bun...Parca bordura aia...parca e ...noua. Nu credeti? poate am asezat-o de curand. Adica aruncam tot tot? Inlocuim tot tot? dar de ce sa sapam asa de adanc? Si poate daca tot e musai sa evacuati sufletul, poate incercati sa lucrati mai curat. va dati seama cat o sa dureze sa adun pamantul asta lasat pe margine. Si...si drumul va fi inchis. Nu se va mai circula pe el o vreme. Totul deviat. Circulatia deviata. Tramvaie zero.Doar praf si nemultumire. si intarziere. Si...si daca nu veti avea putere sa reparati totul? Si va creste iarba in transee sau se va umple cu gunoaie aruncate cu rea vointa de cei care vad gropile cascate, dezgustatoare si demne de dispret? ca pun pariu ca in ziua de azi nimeni nu mai planteaza flori in sufletele cu transee. sau daca sinele noi nu vor avea acelasi farmec? Poate le voi simti ca pe-un implat care stiu ca nu-i al meu, si va trebuie sa tac si sa ma obisnuiesc cu el pentru ca nu am incotro. Doar cine mai are rabdare in ziua de azi sa mai ia totul de la zero doar pentru ca tie nu-ti place cum au montat ultimii sinele?! "
Doar ca am oprit omuletii verzi cateva ore si mi-am zis ca ma intorc la prima dragoste: fotografia. in toata nelinistea mea, intrigarea, razvratirea mi-am amintit de placerea aia unica de a te retrage in lumea ta cu camera in mana. am vazut haosul si mi-am spus ca a doua oare nu mai am eu norocul sa-l studiez indeaproape. asa ca doamnelor, domnilor trebuie sa fac un anunt: IMI CUMPAR ACUMULATORI!! Era si timpul. maine mai exact. si daca avem ceva bun postam, daca nu mai stam pana ne intram iarasi in mana.
Va urma...
Ziua de azi a inceput ciudat. dubios. cum sa zic? desi nimic nu era ciudat la prima vedere, golul din stomacul meu si teama aia ca ceva iminent o sa se intample stateau sa strige in gura mare. stiti senzatia aia de lesin ca inaintea unui examen? sau poate seamana un pic si cu emotia revederii unui om pe care nu l-ai vazut de multa vreme si nu stii la ce sa te astepti, cum sa vorbesti, cum sa te porti...exact asa era cu mine. si nu am vrut sa-mi ascult premonitiile. stiam exact ce va urma. nu stiu de unde, nu stiu de ce, dar vedeam prin fata ochilor exact urmatoarele minute. Si asa au fost, cu o exactitate infricosatoare. Incep sa cred ca o mostenesc pe mama in ale premonitiilor si asta ma cam sperie. nu vreau sa stiu nimic din ce va fi, mai ales cand e vorba de ceva negativ. nu o sa insist pe partea asta ci pe cursul lucrurilor de-a lungul zilei.
Ravasita, dupa evenimentul cu pricina, premeditat as putea spune, dar necomis de mine, am cautat compania Irinei, ca de obicei. mergeam pe Cuza Voda si am remarcat forfota, nebunia oamenilor, a escavatoarelor care scoteau sinele vechi ca sa le inlocuiasca cu cele noi. Privelistea era cat sepoate de ciudata daca stau bine sa ma gandesc desi Irina imi spunea ca arata a transee, fix ca in timpul razboiului. Haosul domnea nestingherit...escavatoare, pamant...mult pamant care mirosea, sine, bucati de piatra, oameni care fumau si sapau, sau fumau si tipau, sau fumau si priveau la cate un escavator mai indraznet care incerca diverse manevre interzise. Era un spectacol trist al haosului si mergea mana-n mana cu haosul interior.
Imi imaginam ca niste omuleti cu veste verzi au inceput sapatul de transee in sufletul meu, si incep sa scoata tot ce-i pe-acolo. Si parca imi venea sa tip, sa ii rog: "Stati oameni buni!! Poate vreau sa mai pastrez cate ceva!! Poate mai e ceva bun...Parca bordura aia...parca e ...noua. Nu credeti? poate am asezat-o de curand. Adica aruncam tot tot? Inlocuim tot tot? dar de ce sa sapam asa de adanc? Si poate daca tot e musai sa evacuati sufletul, poate incercati sa lucrati mai curat. va dati seama cat o sa dureze sa adun pamantul asta lasat pe margine. Si...si drumul va fi inchis. Nu se va mai circula pe el o vreme. Totul deviat. Circulatia deviata. Tramvaie zero.Doar praf si nemultumire. si intarziere. Si...si daca nu veti avea putere sa reparati totul? Si va creste iarba in transee sau se va umple cu gunoaie aruncate cu rea vointa de cei care vad gropile cascate, dezgustatoare si demne de dispret? ca pun pariu ca in ziua de azi nimeni nu mai planteaza flori in sufletele cu transee. sau daca sinele noi nu vor avea acelasi farmec? Poate le voi simti ca pe-un implat care stiu ca nu-i al meu, si va trebuie sa tac si sa ma obisnuiesc cu el pentru ca nu am incotro. Doar cine mai are rabdare in ziua de azi sa mai ia totul de la zero doar pentru ca tie nu-ti place cum au montat ultimii sinele?! "
Doar ca am oprit omuletii verzi cateva ore si mi-am zis ca ma intorc la prima dragoste: fotografia. in toata nelinistea mea, intrigarea, razvratirea mi-am amintit de placerea aia unica de a te retrage in lumea ta cu camera in mana. am vazut haosul si mi-am spus ca a doua oare nu mai am eu norocul sa-l studiez indeaproape. asa ca doamnelor, domnilor trebuie sa fac un anunt: IMI CUMPAR ACUMULATORI!! Era si timpul. maine mai exact. si daca avem ceva bun postam, daca nu mai stam pana ne intram iarasi in mana.
Va urma...
return to innocence?
Ciudat dar m-am intors. Mi-am propus de mult timp sa revin. N-am avut timp sa gandesc ce as vrea sa fie diferit, despre ce sa scriu, despre ce sa nu mai scriu, ce foto sa aleg, pe care sa nu le mai postez...Pur si simplu: I'm back!!!!
Ca un om disparut brusc, pe care toti il credeau "mort", care apare fara macar sa trimita un sms, fara planuri, scuze, explicatii, cuvinte pregatite... eu am doar setea de a scrie, nevoia de a spune. poate pentru ca traiesc una din cele mai interesante vieti pe care as fi putut sa o am. Interesanta, ironica, ciudata. Toate la un loc. Nu vreau sa fac destainuri despre viata mea, poate voi mai scapa cate ceva din greseala sau din incapabilitatea de a-mi tine "gura". Dar nu voi povesti nimic, decat ganduri... stiu va fi blogul gandurilor mele!! alea care urla uneori ca vor sa iasa afara cumva, apoi imediat le vezi iesind prin colturile ochilor sau prin colturile buzelor...gasesc ele o portita de scapare.
Deci, ma vreti, nu ma vreti inapoi...eu m-am intors. Si pana la urmatoarea mea disparitie brusca mai raman.
Ca un om disparut brusc, pe care toti il credeau "mort", care apare fara macar sa trimita un sms, fara planuri, scuze, explicatii, cuvinte pregatite... eu am doar setea de a scrie, nevoia de a spune. poate pentru ca traiesc una din cele mai interesante vieti pe care as fi putut sa o am. Interesanta, ironica, ciudata. Toate la un loc. Nu vreau sa fac destainuri despre viata mea, poate voi mai scapa cate ceva din greseala sau din incapabilitatea de a-mi tine "gura". Dar nu voi povesti nimic, decat ganduri... stiu va fi blogul gandurilor mele!! alea care urla uneori ca vor sa iasa afara cumva, apoi imediat le vezi iesind prin colturile ochilor sau prin colturile buzelor...gasesc ele o portita de scapare.
Deci, ma vreti, nu ma vreti inapoi...eu m-am intors. Si pana la urmatoarea mea disparitie brusca mai raman.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
